UTR number: ce este și cum îl obții ca self-employed în UK
Fără UTR nu poți depune Self Assessment și nu poți lucra corect pe CIS. Îți arătăm pas cu pas cum îl obții, cât durează și ce faci dacă l-ai pierdut.
Pașii, pe scurt
De la zero până la prima declarație depusă.
1. Pregătește datele
National Insurance number, adresa din UK, data de start a activității și un email valid.
2. Înregistrare la HMRC
Creezi cont Government Gateway și te înregistrezi pentru Self Assessment ca sole trader.
3. Primești UTR prin poștă
HMRC trimite UTR-ul și codul de activare la adresa declarată. Păstrează-le.
4. Depui prima declarație
După 5 aprilie depui pentru anul fiscal încheiat, până la 31 ianuarie.
Datele importante din anul fiscal
Vrei să estimezi cât ai de plată? Folosește calculatorul de taxe.
Întrebări frecvente
Ce este UTR-ul?
UTR (Unique Taxpayer Reference) este numărul unic de 10 cifre prin care HMRC te identifică pentru Self Assessment. Nu este același lucru cu National Insurance number și nu se schimbă niciodată.
Cum obțin UTR?
Te înregistrezi pentru Self Assessment pe gov.uk, cu datele personale, adresa din UK, National Insurance number și data la care ai început activitatea. HMRC îți trimite UTR-ul prin poștă la adresa declarată.
Cât durează să primesc UTR?
În mod normal câteva zile lucrătoare până la câteva săptămâni, în funcție de perioadă și de poștă. Aproape de 31 ianuarie durează mai mult, așa că nu lăsa înregistrarea pe ultima sută de metri.
Până când trebuie să mă înregistrez?
Termenul HMRC este 5 octombrie după sfârșitul primului an fiscal în care ai avut venituri ca self-employed. Anul fiscal UK ține de la 6 aprilie până la 5 aprilie anul următor.
Mi-am pierdut UTR-ul. Unde îl găsesc?
Îl găsești pe orice scrisoare de la HMRC despre Self Assessment, în contul tău HMRC online sau în aplicația HMRC. Dacă nu îl mai găsești nicăieri, HMRC ți-l poate retrimite prin poștă.
Am UTR dar nu am avut venituri anul acesta. Trebuie să depun?
Dacă HMRC ți-a cerut o declarație, trebuie depusă chiar dacă venitul este zero — altfel primești penalizare. Dacă nu mai lucrezi ca self-employed, activitatea trebuie închisă la HMRC.
Te ajutăm cu înregistrarea
Dacă nu vrei să te bați cu formularele HMRC, ne ocupăm noi de înregistrare și de prima declarație.
- Explicații în română
- Depunere la HMRC
- Fără costuri ascunse